Echipa NoastrĂ

Aceștia sunt oamenii Fundației “Șansă la Viitor”. Au pornit totul din suflet, au ales să nu se descurajeze, au ales să se lupte pentru viață, pentru fiecare viață. Dacă ai ajuns pe pagina noastră, sigur știi că poți să ajuți și tu. Ei au ales să-și ofere timpul, resursele materiale, energia și talentul pentru o călătorie a speranței. Să-i cunoaștem!

Doctor Cătălin Cîrstoveanu

Doctor Cătălin Cîrstoveanu

Membru Onorific

Medicul Cătălin Cîrstoveanu este membru onorific al Fundației pentru Copii "Șansă la Viitor" și totodată un sprijin de nădejde în ce privește consultanța de specialitate în gestiunea unei clinici dedicate copiilor prematuri cu probleme de sănătate. De asemenea, Cătălin Cîrstoveanu este primul doctor care a dezvoltat proiecte de strângere de fonduri pentru modernizarea unei unităţi medicale de stat şi cel care a refăcut de la zero Secţia de terapie intensivă pentru nou născuţi de la Spitalul „Marie Curie”, din Bucureşti. Ne bazăm pe experiența dânsului pentru a dezvolta împreună proiecte de succes ce vor fi puse în slujba cazurilor Fundației.  "Sunt 14 ani, trei proiecte mari, a fost proiectul de neurochirurgie, apoi proiectul de chirurgie cardiacă şi noua infrastructură pentru terapie intensivă nou-născuţi. Proiectul de chirurgie cardiacă a fost extrem de complex. Cred că aş lua-o din nou de la capăt, chiar cu toate necazurile pe care le-am avut acolo." - a declarat acesta pentru un interviu Digi24.

Claudia Maria Alexa

Claudia Maria Alexa

Co-fondator

Teoria ne spune că nu există meserie mai grea decât aceea de mamă, mai ales că studiile confirmă că nivelul de alertă al unei mame este echivalent cu cel al trupelor Seal. Dar teoria este doar atât – teorie. Nimeni nu poate estima ce este în sufletul unei mame când copilul nou-născut este înconjurat de tuburi și aparate care îl ajută să respire și să se hrănească. Claudia este mama care zilnic dă lecții despre putere și perseverență. Nicio bătălie nu e neînsemnată, niciun efort nu este precupețit când știi că mai e o speranță pentru copilul tău. Claudia și Dan sunt părinții unui copil care s-a născut cu probleme de sănătate. Nu au vrut ca lupta pentru viața copilului lor să fie trecută în anonimat. Își doresc ca și alții să fie inspirați de efortul lor de a proteja viața, pentru că și atunci când suferi poți să găsești resurse în interior. 

Tudor Anghel

Tudor Anghel

Co-Fondator

Se recomandă ca Tudor, niciodată domnul Anghel. Tudor este cel care aduce oameni laolaltă, creează conexiuni și al cărui entuziasm este deseori molipsitor. Vorba lui preferată este: Nu există probleme, doar situații. Așa e Tudor – antreprenor, tată și mentor, un om care găsește soluții la situații. Așa că, nu a stat cu mâinile în sân când prietenii de o viață era încercați de soartă. S-a implicat mereu în acțiuni menite să schimbe viața copiilor și adolescenților, fie prin programe de mentoring în cadrul unor organizații, fie prin acțiuni de conștientizare a publicului. S-a îmbarcat cu curaj într-o experiență care îi va modela viața de acum încolo. Cu ajutorul celorlalți doi fondatori, speră să schimbe și să îmbunătățească viața a numeroși copii și să arate că da, SE POATE și la noi. 

Cojocariu Theona

Cojocariu Theona

Co-Fondator

De profesie medic stomatolog, Theo și-a dat seama că lucrul alături de prieteni, servind o cauză nobilă i se potrivește. Mamă a doi băieți gemeni, a înțeles că uneori chemarea vine din suflet și meseria aduce satisfacții când adresezi nevoi reale ale societății noastre. Nu a ezitat când s-a alăturat echipei de fondatori ai Fundației “Șansă la Viitor”. Copilul Theo a visat să ajungă “doctoriță”, dar nu și-a imaginat că uneori zâmbetul din inimă vindecă și sufletul. Theo a văzut un loc unde calitățile și experiența profesională vor fi folosite pentru a da speranță celor care nu mai au nimic. Când un copil își pune încrederea în tine, când se uită în ochii tăi – atunci știi că ești pe drumul potrivit – și drumul ei a dus la Fundație. 

Desenăm zâmbete pe chipul copiilor și aducem liniște familiei.

TE ÎNCURAJĂM Să FACI ȘI TU O SCHIMBARE!

Contactează-ne Donează acum!
  • MegaMall
  • Tes
  • PlanteCadou
  • CafeBoulevard
  • PalatulNoblesse
  • Shoteria
  • TNB
  • Zoom
  • Pastry Chef Sweet Moments
  • phoenix cernica extreme park
  • LOTUS CLUB PADESU
  • Biz
  • Best Marketing